Folio. APA PROASPATA PENTRU FLORI.

 Violette Toussaint este administratoarea unui cimitir dintr-un orășel din Burgundia. Diferiții participanți la înmormântări, vizitatorii fideli sau colegii – groparii, îngrijitorii și un preot – îi frecventează biroul ca să se încălzească, iar acolo râsul, camaraderia și, uneori, lacrimile oaspeților fac casă bună cu cafeaua pe care le-o oferă gazda. Aceasta din urmă își trăiește viața în ritmul confidențelor vizitatorilor ei, după caz, amuzante sau mișcătoare.

Programul lui Violette, mereu același, e dat peste cap într-o bună zi de sosirea lui Julien Seul – un comisar de poliţie din Marsilia –, care ține cu tot dinadinsul să împrăștie cenușa mamei sale, răposată de curând, peste mormântul unui necunoscut. În scurt timp devine limpede că gestul inexplicabil al lui Julien e strâns legat de trecutul complicat al lui Violette.

Cu Apă proaspătă pentru flori, Valérie Perrin le oferă cititorilor o poveste mișcătoare, spusă pe un ton intim, despre o femeie care, în ciuda tuturor piedicilor, crede neabătut în fericire.

„O carte plină de culoare, extrem de atractivă, operă a unui narator captivant.“ Kirkus Reviews

„Aplauze furtunoase. Și vă rugăm să ne credeți că termenul de «furtunoase» nu e deloc exagerat.“ La Marseillaise

„Vecinilor mei nu le este frică de nimic. Nu au griji, nu se îndrăgostesc, nu-și rod unghiile, nu cred în destin, nu-și fac promisiuni, nu figurează în registrele Casei de Sănătate, nu plâng, nu-și caută cheile, ochelarii, telecomanda, copiii, fericirea. Nu citesc, nu plătesc impozite, nu țin regim, n-au preferințe, nu-și schimbă părerile, nu-și fac patul, nu fumează, nu fac liste, nu stau prea mult pe gânduri ca să spună ceva. Sunt de neînlocuit. Nu sunt lingușitori, ambițioși, ranchiunoși, spilcuiți, meschini, generoși, geloși, neglijați, curați, sublimi, drăguți, zgârie-brânză, zâmbitori, vicleni, violenți, îndrăgostiți, morocănoși, ipocriți, blânzi, duri, blegi, răi, mincinoși, hoți, cartofori, puturoși, sinceri, unși cu toate alifiile, optimiști. Vecinii mei sunt morți. Singura diferență între ei este dată doar de lemnul din care le sunt făcute sicriele: stejar, pin sau mahon.“ Apă proaspătă pentru flori, Valérie Perrin