Era cel mai bogat monarh din lume, avea 130 de milioane de supuși, iar imperiul său acoperea a șasea parte din uscat; însă Nicolae al II-lea al Rusiei n-a luat seama la mizeria extremă în care viețuia poporul său. Aflată mereu lângă țar, taciturna împărăteasă Alexandra trăia doar pentru familie și pentru obsesiile ei religioase, alimentate de viziunile unui mistic corupt, Rasputin. Înăuntrul palatelor, luxul nemăsurat al monarhului care conduce prin voie divină învăluie totul; dincolo de porțile lor, masele trăiesc împresurate de ororile Primului Război Mondial și de sărăcia care hrănește gânduri revoluționare. Curând, cele două lumi se vor ciocni, iar din această confruntare se va naște o nouă societate a terorii: Rusia Sovietică. Candace Fleming redă cu un incontestabil talent narativ destinul lui Nicolae al II-lea, ultimul autocrat rus, de la copilăria lui și a viitoarei sale soții până la abdicare și asasinarea întregii familii.
„Celor care cred că istoria este plictisitoare, această extraordinară carte le demonstrează că, din contră, ea este infinit fascinantă, captivantă ca un roman.” Booklist
„O poveste profund umană, spusă cu o remarcabilă limpezime și siguranță a stilului.” Kirkus Review
Имя | Контакты | Наличие |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | В наличии |
LIBRARIUS 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | В наличии |
LIBRARIUS 410 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | В наличии |
LIBRARIUS 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | В наличии |
Бесплатная доставка от 400 лей по Кишиневу.
Бесплатная доставка по Молдове от 700 лей за пределами радиуса Кишинева.
Поддержка клиентов по телефону и электронной почте.
079 545 544
Безопасная оплата картой
Оплата через банк