Fa ceva tata

 Augustina Visan face o poezie care te copleșește prin directețea ei. E semn că mai vine o generație de poeți cărora le lipsește patosul. Tema poetică este cea familială, iar familia și copilăria nu sunt nici pe departe un Paradis pierdut, ci mai degrabă un teritoriu din care supraviețuim. Imaginea marială a mamei este înlocuită aici de drame de familie în care copilul cunoaște lumea prin durere. Sunt sechelele provocate, în primul rând, de părinți. O poezie despre vulnerabilitatea minorilor, despre nevrozele celor mari și despre poezia ca devenire. Un fel de bildungspoetry, cu nerv, cu trăiri intense.