Ediţia de faţă, menită să completeze Colecţia AETHRA (în care au apărut pînă acum Baudelaire, Le fleurs du mal / Florile răului, Ovidiu, Opere, Lev Tolstoi, Război şi pace, Euripide, Teatru complet), a coincis, printr-o fericită împrejurare, cu aniversarea a 125-a de la publicarea nemuritorului poem Luceafărul, în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare „România Jună” (aprilie 1883). Tocmai despre Luceafărul Tudor Vianu nota: „Dacă moartea ar voi ca în noianul vremurilor viitoare întreaga operă poetică a lui Eminescu să se piardă, după cum lucrul s-a întîmplat cu atîtea opere ale antichităţii, şi numai Luceafărul să se păstreze, strănepoţii noştri ar putea culege din ea imaginea esenţială a poetului”, iar Alain Guillermou avea să-l completeze: „Critica română, care nu se dă deloc înapoi în faţa judecăţilor parţiale sau grăbite, se opreşte în faţa Luceafărului, depune armele şi nu cutează a enunţa nici cel mai mic cuvînt defavorabil.”.
Într-adevăr, despre Luceafărul s-a scris enorm, ca şi despre toată opera lui Eminescu, poate, în speţă despre cea poetică. La fel şi despre Eminescu: Poetul şi Omul. Dar se pare că nimeni n-a spus mai bine decît Tudor Arghezi, cînd veni vorba despre Luceafărul poeziei noastre: „A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă … Nu poate să ajungă vorba pînă la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să-i povestească pe harpă şi să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă”.
Aşadar, lăsînd aprecierile în competenţa unor iluştri cercetători ai creaţiei poetice eminesciene, precum G. Călinescu, Gh. Bogdan-Duică, Ovid Densusianu, Garabet Ibrăileanu, Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Murăraşu, Nicolae Iorga, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Constantin Ciopraga, George Popa, Ştefan Badea, Eugen Simion, Mihai Cimpoi ş.a., am înşirat spicuiri din exegezele lor la capitolul Note. Au avut multe de spus pe marginea poeziilor lui Eminescu şi francezul Alain Guillermou, cercetătoarea italiană Rosa del Conte sau indiana Amita Bhose. Nouă nu ne rămîne decît să dăm cititorului o scurtă explicaţie în ceea ce priveşte structura volumului pe care l-am intitulat Opera poetică.
| Имя | Контакты | Наличие |
|---|
Бесплатная доставка от 400 лей по Кишиневу.
Бесплатная доставка по Молдове от 500 лей за пределами радиуса Кишинева.
Поддержка клиентов по телефону и электронной почте.
079 545 544
Безопасная оплата картой
Оплата через банк