Oписание
„Acest roman poetic explorează teme precum singurătatea, izolarea, secretele de familie, voința politică și puterea iubirii necondiționate. Lahiri înțelege că problemele nesoluționate din trecut ne pot determina să creăm genul de viață pe care ne dorim cel mai mult să o evităm. Conflictele ce nu au fost rezolvate îi împing pe oameni să-și aleagă parteneri de viață nepotriviți, cu care vor dezvolta relații complet nesatisfăcătoare. Romanul demonstrează cu detalii meticuloase că înfruntarea unui trecut dureros și conștientizarea secretelor de familie reprezintă adeseori cheia fericirii adevărate. […] Pentru cei care încă se chinuie să accepte și să facă față unor relații complicate de familie și pentru cei care au tendința să dezvolte relații romantice nesănătoase și să-și aleagă parteneri nepotriviți, Distanța dintre noi reprezintă o lectură obligatorie. Distanța dintre noi este o mărturie a capacității umane de a înfrunta și de a trece peste acest gen de provocări.“
The Huffington Post
Doi frați, o singură tragedie. Două civilizații, o singură viață. Un trecut de coșmar, o revoluție și o iubire ce trece dincolo de moarte.
„Cea mai bună carte a lui Lahiri, neliniștitoare și generoasă. Tulburătoare și, de asemenea, satisfăcătoare.“
The New York Review of Books
„Un roman memorabil și puternic… Cu Distanța dintre noi, literatura lui Lahiri ajunge la mare înălțime.“
USA Today
„Lahiri reușește să scrie cu sensibilitate, căldură și umanitate despre drama membrilor unei familii, dar nicio clipă cu sentimentalism. Autoarea scoate la iveală forțele care îi unesc, forțe care le permit să-și accepte diferențele, dar și forțe care adesea îi obligă să intre în conflict unii cu alții. Portretizarea personajelor principale și expunerea felului în care viața unuia o afectează pe a celuilalt reflectă o deosebită măiestrie.“
The Independent