Oписание
„Discursul filosofic este, fără îndoială, cea mai mare surpriză postumă pe care ne-o putea oferi Michel Foucault. Un manuscris rămas necunoscut vreme de aproape șase decenii, această carte-eveniment caută un răspuns la întrebarea despre rostul filosofiei și îl găsește în capacitatea sa unică de a diagnostica prezentul, de a-l distinge în forța lui de a ne vorbi cu înțeles altfel decât trecutul. Filosoful este diagnosticianul vremii sale, omul zilei și al actualității, cel care spune ceea ce există așa cum există, nu în profunzimi ascunse, ci în pliurile prezentului."
Ciprian Mihali
„«A detecta evenimentul care țipă printre zgomotele pe care nu le mai auzim, într‑atât ne‑am obișnuit cu ele.» Acest manuscris inedit al lui Foucault reprezintă o revelaţie. Descoperim, aici, nu doar un ghid pentru o altfel de istorie a filosofiei moderne, ci şi o regândire de maximă importanţă strategică a rolului filosofiei în lumea de azi: a face diagnosticul prezentului, pregătindu-ne pentru viitor mai bine decât orice altă disciplină academică."
Cristian Iftode