Oписание
"Acest volum nu este unul de memorii, în sensul clasic al cuvântului. Până acum, alții au spus sau au fabricat povești despre mine. A venit momentul să cunoașteți și varianta mea. Sunt sigur că va suscita numeroase polemici. Partea mea de adevăr nu va fi pe placul unora sau altora care și-au făcut un supărător obicei din a ne spune, de la înălțimea necunoașterii lor, ce am trăit noi și cum am trecut prin vremuri grele și contradictorii.
În carte este redată istoria condensată a vieții de peste opt decenii a unui om de stânga. O viață marcată de evenimente extreme, într-un secol despre care s-a spus că a fost unul scurt. Scurt, dar dens, și sigur nu banal, și nici liniștit. S-au născut și au murit imperii, ideologii, utopii, visuri și coșmaruri. Cu generația mea, istoria nu a fost clementă, indiferent de care parte a baricadei ne-am aflat. Când ești prins în vârtej, nu poți sta cu brațele încrucișate, de dragul obiectivității. Trebuie să alegi. Eu am ales să fiu la stânga, iar citind această carte veți înțelege de ce.
Viața mea nu a fost ușoară. Și nici diferită de aceea a majorității românilor. Am încercat să mă pun, cât de mult am putut, în slujba binelui public. Cei care mă cunosc pot judeca în ce măsură am reușit să fac asta. Sunt recunoscător destinului că m-a ales și că am trăit tot ce am trăit, că mi-a arătat și binele, și răul, și frumosul, și urâtul, și umanitatea, și cruzimea." (Ion Iliescu)