Despre cunoastere si marele anonim in filosofia lui Lucian Blaga

 Mi-am propus, scriind acest eseu, să nu sacrific nimic din rigoarea pe care o implică un demers de exegeză filosofică, dar în același timp să păstrez un limbaj prietenos chiar și în mijlocul celor mai abstracte idei. Nu știu în ce măsură mi-a reușit acest lucru. Mizez pe finețea augustă a cititorilor mei și pe suplețea lor speculativă.

Înainte să ajungă un exercițiu de speculație intelectuală, menirea filosofiei este, finalmente, aceea de așezare optimă a spiritului uman în orizontul lumii. Exemplul gândirii lui Lucian Blaga - poate cel mai frumos articulat din istoria filosofiei românești de până acum - ne arată, prin intermediul unui limbaj mixt, conceptual-metaforic, felul in care omul poate trăi/trăiește fecund într-un orizont al misterelor, asumându-și un destin creator, deopotrivă tragic și măreț. Ce rol joacă instanța metafizică supremă, numită Marele Anonim, în ecuația cunoașterii? Care sunt limitele intelectului uman în topografia misterelor lumii? Este, oare, Marele Anonim echivalentul metafizic al unui Dumnezeu creștin situat median între Deus absconditus și Deus revelatius? Cartea aceasta este o încercare a unui răspuns.