Oписание
„Cuvinte și linkuri” reprezintă un mănunchi de tablete despre neologismele care se nasc în domeniul tehnologiei informației, domeniu care revoluționează gândirea și cultura modernă. Termeni precum web, browser, blog, hypertext, link, internaut, byte, stick, precum și sensuri noi ale unor termeni ca rețea, navigator, forum, portal, meniu, fereastră, cont etc. sunt o permanență în spațiul online de mai bine de două decenii. Cartea definește, comentează și explică rostul acestor cuvinte în actualitate.