E ușor să credem că ceva nu e în regulă cu creierul nostru când ne simțim rău psihic, însă anxietatea și depresia sunt stări naturale și reminiscențe ale unor vremuri străvechi, în care riscam să murim din cauza foametei și a infecțiilor. Nu suntem construiți pentru a fi veseli și fericiți tot timpul – dacă ar fi fost așa, atunci strămoșii noștri n-ar fi supraviețuit prea mult.
În această carte, Anders Hansen clarifică de ce ne simțim atât de rău când o ducem atât de bine. Ne arată cum funcționează diferitele noastre stări, insuflându-ne în același timp speranța că ne putem simți bine în febrila societate digitalizată de astăzi. Pentru a reuși trebuie să avem mai multă grijă de creierul nostru – și de corpul nostru – și, poate, să încetăm să mai alergăm în permanență după fericire.
„Această carte este despre motivul pentru care mulți dintre noi ne simțim rău, chiar dacă o ducem atât de bine. Ea dezbate formele mai ușoare de depresie și de anxietate, nu tulburarea bipolară sau schizofrenia.
Există două motive pentru acest fapt. Primul este acela că ele sunt prea complexe pentru a fi tratate în una și aceeași carte de popularizare a științei. La baza celui de-al doilea motiv stă faptul că în societatea noastră sunt în creștere nu schizofrenia sau formele severe de tulburare bipolară, ci formele mai ușoare de boală psihică. Acesta este motivul pentru care raționamentul pe care îl evidențiez aici nu include acele boli. Voi prezenta o abordare biologică a modului în care ne simțim, abordare despre care știu, din propria experiență, că poate ajuta multe persoane.
Pentru tine, cel care citești aceste rânduri și nu te simți bine: cere ajutor, pentru că poți primi ajutor. Și pentru tine, cel care iei medicamente pentru o afecțiune psihică: consultă-te întotdeauna cu medicul tău în privința tratamentului care ți se potrivește. — Anders Hansen
Anders Hansen este cel mai cunoscut și mai apreciat formator public suedez. Folosindu-se de un discurs cât se poate de limpede și de direct, în care nu se dă niciodată în lături de la întrebări dificile, el scrie despre evoluția creierului și explică motivele pentru care mulți dintre noi ne simțim atât de rău. Sclipitoare, aș zice. Și foarte informativă. — David Lagercrantz, jurnalist, autorul cărții Eu sunt Zlatan și al volumelor 4, 5 și 6 din seria Millenium
Piața de carte este inundată de volume despre metode prin care ne putem îmbunătăți sănătatea mintală, de la meditație și mindfulness până la tratamente cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei. Dar creierul nu s-a dezvoltat pentru starea noastră de bine, ci mai degrabă pentru supraviețuire și reproducere. Stările de stres, tulburările anxioase, tulburările obsesiv-compulsive și chiar diagnosticele din spectrul autist au beneficii evoluționare. Psihiatrul Anders Hansen a înțeles acest lucru și ne împărtășește gândurile sale într-o nouă carte, ingenioasă și bine scrisă: Creierul deprimat. Este un must-read! — Hugo Lagercrantz, profesor emerit de pediatrie, Karolinska Institutet
După ce am citit această carte mă simt mai bine fiindcă acum putem înțelege și învăța să ne controlăm anxietatea. — Malou von Sivers, realizatoarea emisiunii Malou efter tio
O mai bună cunoaștere a creierului ne va pregăti mai bine pentru a face față adversităților vieții. Aceasta e convingerea lui Hansen. Și o împărtășesc. — Erik Hörstadius
Имя | Контакты | Наличие |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | В наличии |
LIBRARIUS 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | В наличии |
LIBRARIUS 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | В наличии |
Бесплатная доставка от 400 лей по Кишиневу.
Бесплатная доставка по Молдове от 700 лей за пределами радиуса Кишинева.
Поддержка клиентов по телефону и электронной почте.
079 545 544
Безопасная оплата картой
Оплата через банк