CRAII DE CURTEA-VECHE

„La data publicării, Craii de Curtea-Veche au apărut ca o operă bizară, fascinantă, rău construită. Azi, «reaua construcție» ni s-ar părea ca atare modernă, dacă n-am descoperi în acest roman ascunsa lui construcție și desigur, tocmai fiindcă își admiră secreta arhitectură a operei, Mateiu Caragiale se consideră pe sine un «magnific» autor. (…) Limba lui Mateiu Caragiale este de o inflorescență purulentă, ce o așează lângă poezia colcăind de miasme a lui Jean Genet. Orhidee înăbușite de purpura soarelui-răsare mocnindu-și parfumele, pâlpâindu-și jăraticul unanim și ucigător, cu grijă întreținut prin veacurile depravării, crimei și lâncezirii prospere. Rareori în literatura română o operă s-a bucurat de un mai grabnic, mai ezoteric succes precum Craii de Curtea-Veche.” (I. Negoițescu)