Oписание
... când am ajuns în apartamentul nostru, pisicul meu deja mă aștepta în hol. Așa e de deștept; își dă seama după mers că eu sunt. L-am luat în brațe, iar el m-a pupat pe ureche.
— Și după asta se cunoaște că ești isteț, i-am spus eu. Pentru că știi întotdeauna când sunt tristă. Apoi mi l-am pus după cap, așa cum îi place, și am mers în camera mea, ca să-i pot povesti numai lui cât de răutăcioasă a fost Margaret cu mine.
A durat mult, dar în cele din urmă m-am simțit mai bine. Și cum ședeam eu, mângâindu-l pe lăbuțele moi care îmi atârnau peste umeri, mi-am dat seama de ceva.
— Mami! am spus, intrând în bucătărie. Ia te uită cât de lungi i s-au făcut picioarele lui Hidratant! Mama, care tocmai curăța niște morcovi, a ridicat ochii să se uite.
— Da, crește, a răspuns ea. Am băgat și eu de seamă. Deja nu mai doarme chiar așa de mult, mereu explorează, intră peste tot. Cum a fost ziua de astăzi?...