Cantafabule. Texte pentru Phoenix

 Fie să renască numai cel ce har

are de-a renaşte, curăţit prin jar,
din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
astăzi ca şi mâine, pururi şi acum.

„CANTAFABULE este de departe cea mai importantă și cea mai bine ticluită operă rock din cultura română. Ea s-a născut în urma întâlnirii cvasimiraculoase (la Timișoara, unde altundeva?, în 1974-1975) dintre câţiva muzicieni extraordinari: trupa rock Phoenix, condusă de Nicu Covaci, și doi cărturari de excepţie, Șerban Foarţă și Andrei Ujică. Pe stadioane, adolescenţii cântau extaziaţi, fără să le înţeleagă prea bine, texte arhaice, preluate și prelucrate din bestiare medievale (Fiore di virtù) și din cărţi populare românești, precum Floarea Darurilor și Fiziologul. M-am hotărât atunci (la invitaţia prietenului Florian Pittiș) să ţin la radio o rubrică săptămânală în care să explic simbolistica animalelor fabuloase și conceptele morale, filosofice și religioase pe care acestea le întru(chi)pau. Ulterior, amplificate, aceste eseuri au compus un volum autonom, cartea mea de debut, Grădina de dincolo: Zoosophia (1980). Reeditarea volumului Texte pentru Phoenix acum, după jumătate de veac, mă face să cred că, într-adevăr, duhul păsării mitologice are har «de a renaște, curăţit prin jar, / din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum, / astăzi, ca și mâine; pururi și acum»." Andrei Oișteanu

„Oricât ar fi de surprinzător acum, când totul e permis, pe vremuri, în cenușiul zilelor comunismului, când apărea ceva altfel, știam să ne bucurăm. Și ce a putut să fie mai altfel decât mirabilul volum cu Texte pentru Phoenix și piesele pe care le-a inspirat! Cine nu le-a apucat la vremea lor să citească pe Youtube comentariile care încă se scriu, ca să-și dea seama că ele au supraviețuit dictaturii, au pătruns în epoca libertății și au învins. Încă ne fac, și pe bătrâni și pe tineri, fericiți." Livius Ciocârlie

„Am fost adesea alături de Phoenix: formația ce arde și se întrupează din nou. În emulația și frenezia acelor ani, era mereu nevoie de teme, de sunete și de vorbe noi. Și deodată a apărut un bestiar. Ce uluire, totul se angrena imbatabil: muzica lui Nicu Covaci și a colegilor lui, împletită cu versurile formidabile ale lui Șerban Foarță și Andrei Ujică. Performanța celor doi scriitori era cu atât mai remarcabilă cu cât scorniseră cuvinte și pe înțelesul celor mai puțin obișnuiți cu poezia – erau așadar fericiți și inițiații, și neofiții. Și povestea merge mai departe; este despre o generație, dar generațiile se mistuie și ard pentru a renaște." Mircea Florian

Șerban Foarță (8 iulie 1942, Drobeta-Turnu Severin) este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți poeți contemporani. Printre cărțile sale de poezie se numără: Șalul, eșarpele Isadorei / Șalul e șarpele Isadorei (1978), Copyright (1979), Holorime (1986), Opera somnia. Antologie (2000). A scris și proză, dintre care amintim: Roșul ușor e rozul iluzor (2008), Gazela de perete (2009). A publicat de asemenea câteva volume de eseuri (Afinități selective, 1980, Afinități efective, 1990), dialoguri (Narațiunea de a fi, împreună cu Robert Șerban, 2013) și numeroase traduceri ale unor autori precum Paul Valéry, Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine, Guillaume Apollinaire etc.