Oписание
Cartea de faţă reprezintă şi ea o călătorie, făcută, însă, nu în jurul unei încăperi, precum cea a lui Xavier de Maistre, ci în bibliotecă. Mai precis, e vorba despre călătorii în şi printre cărţi; borgesiană trecere prin labirinturi pline de poteci ce se bifurcă la infinit. Prima secţiune, Clasici şi clasici ai modernităţii, are în vedere câteva nume mari ale literaturii, de la Jonathan Swift sau Henry Fielding, la Gustave Flaubert, Virginia Woolf ori Fernando Pessoa, încercând să deschidă noi perspective de lectură asupra unor texte consacrate. Cea de a doua, intitulată Labirinturi postmoderne, este centrată pe identificarea şi evidenţierea modalităţilor narative utilizate de autori ai zilelor noastre (de la Julio Cortázar la Donald Barthelme sau de la Christa Wolf la José Saramago ori J. M. Coetzee) a căror operă a fost adesea raportată la coordonatele postmodernismului.