Oписание
Nina Browning este căsătorită cu unul dintre membrii marcanți ai elitei din Nashville, iar soțul ei a făcut o avere considerabilă după ce și-a vândut firma de tehnologie. Deși fiul lor adorat fost acceptat la Universitatea Princeton, Nina, originară dintr-o familie din clasa de mijloc, se întreabă dacă nu cumva noua ei viață a îndepărtat-o de la principiile cu care a fost crescută.
Tom Volpe este un tată singur care lucrează în mai multe locuri ca să o poată crește pe fiica lui, Lyla. Calea lui a fost una singuratică, lungă și dificilă, dar acum se poate relaxa, în sfârșit, după ce Lyla obține o bursă la cel mai prestigios liceu privat din Nashville, Academia Windsor. Printre bogați și privilegiați, Lyla nu-și găsește întotdeauna locul – iar tendința tatălui ei de a fi prea protector nu o ajută deloc – dar, în cele mai multe privințe, ea e o adolescentă tipică, fericită și împlinită.
O fotografie făcută la beție, în timpul unei petreceri, schimbă totul. Imaginea se propagă online cu viteza vântului, comunitatea de la Windsor este împărțită și atmosfera mustește de controverse și acuzații. În mijlocul minciunilor și al scandalului, Tom, Nina și Lyla sunt forțați de împrejurări să se descurce împreună – punând la îndoială relațiile lor cele mai strânse, întrebându-se cine sunt, de fapt, și căutând în ei curajul de a-și trăi viețile la adevăratul lor potențial.