Baiatul cu pijamale in dungi

    Una e să te lovești brutal de oroare, să înțelegi deodată că o ai în față, și alta e s-o descoperi încetul cu încetul, bucată cu bucată, să înaintezi spre ea fără să știi că te va distruge în final.  Bruno, personajul principal al romanului, un băiat de 9 ani al cărui tată e șeful unui înfiorător lagăr de concentrare nazist, nu înțelege la început ce se întâmplă dincolo de gardul înalt cu suluri de sârmă ghimpată, în zona cu barăci scunde și coșuri fumegânde. 

    Faptul că romanul e scris la persoana întâi, din perspectiva lui Bruno, face din narațiunea lui Boyne o poveste a pierderii inocenței, a maturizării premature. Copilul îi vede pe adulți ca pe niște șerpi care-și leapădă pielea și constată cu uimire că dincolo de aparenta bunătate se ascunde răul sau că, dimpotrivă, în spatele derizoriului se pitește deseori binele. Tulburătoare de-a dreptul sunt discuțiile lui Bruno cu Shmuel, băiatul evreu îmbrăcat într-o pijama în dungi. O prietenie care ignoră gardul cu sârmă ghimpată. Recenzie de Iulian Ciocan.