Oписание
Are optzeci de ani, dar nu pare. Rochia neagra a stiut sa se adapteze stralucirii rafinate a anilor 30, traditionalismului anilor 50, febrei dansului din anii 70, sclipitorilor ani 80 si schimbarii de stil din anii 90. Regala, impunatoare si irezistibil de sexy, ea vede lumina zilei la Paris, in 1926, purtand semnatura Coco Chanel. Toate acestea le-am aflat din cartea "Absolut stralucitoare!" a Cinziei Felicetti, redactor-sef al revistei Cosmopolitan din Italia. Un decameron al stilului de vestimentatie, cartea contine istoria celor mai importante piese si iti imbogateste cultura fashion. De la rochia neagra la camasa alba, tricou, jeansi, clasicul trenci si colierul de piele, cartea iti prezinta fascinanta lume a modei si a elementelor-cult a garderobei feminine. "Stilul e asemenea diamantelor: etern. Doar ca el costa mult mai putin." – ne declara Cinzia Felicetti si cum am putea sa nu-i dam dreptate?