Viata pe un peron

Viata pe un peron nu face exceptie de la regula stratificarii epice si supraetajarii simbolice. Pe un plan redus al intrigii, scriitorul inalta o constructie speculativa in al carei labirint urmeaza sa intram. Doua personaje, un barbat si o femeie, se intalnesc intr-o gara parasita, uitata de lume si de trenurile pufaind linistitor. Conturul realitatii care ii haituieste si ii ingrozeste pe cei doi este destul de sters. Amenintarea ramane surda, undeva in fundal, retrasa, ca in teatrul modern, dincolo de spotul de lumina proiectat asupra „eroilor”. In romanul realist traditional, obiectivitatea epica reprezinta o conditie obligatorie, iar hatisul de fapte apare ca necesar pentru desenul traiectoriei eroului. Romanul lui Octavian Paler rastoarna perspectiva, construind si analizand cu atentie doua personaje, ca sa poata privi, prin ele, lumea. Daniel Cristea-Enache