Bunel Lorca si Dali: Enigma fara sfarsit

Enigma fara sfarsit este titlul unui tablou pictat de Salvador Dali in 1938, in care Federico Garcia Lorca este reprezentat fizic si metafizic, la doi ani dupa moarte. Folosirea lui ca titlu al acestei carti se datoreaza atat conotatiilor sale detectiviste, cat si convingerii ca e vorba de un put fara fund, de ale carei ghizduri abia am inceput sa ne apropiem. Cu greu vom gasi in cultura spaniola ori in cultura altor tari un asemenea episod. Cele trei personalitati universale ale Spaniei secolului XX au fost prieteni apropiati, care si-au impletit operele cu afectiune, dar si cu rivalitate si chiar cu ostilitate. E drept ca Cervantes, Lope de Vega, Quevedo si Gongora s-au influentat intre ei, dar n-au convietuit ani de zile intr-un mediu ca Resedinta Studentilor si nici n-au ajuns sa-si conditioneze vietile si operele asa cum au facut Bunuel, Lorca si Dali. Aceasta relatie nu e epuizata de protagonisti, repercusiunile ei fiind globale. Deci ea nu se limiteaza la anecdote savuroase (de care abunda, pe de alta parte), ci devine simptomatica, fiindca in cadrul ei au avut loc episoade remarcabile, cum ar fi alternativele la esteticele puriste ale Generatiei ’27 sau introducerea suprarealismului in Spania si in cinematografie. Toate aceste aspecte au fost analizate de Agustin Sanchez Vidal intr-o carte care reflecta atat o activitate riguroasa, desfasurata de-a lungul anilor, consultand numeroase documente inedite si folosind materiale si marturii (raspandite pe teritoriul spaniol, Statele Unite, Mexic si Franta), cat si o noua si sugestiva propunere de lectura pentru cateva dintre cele mai celebre filme, poezii si tablouri ale lui Bunuel, Lorca si Dali.

Имя	Контакты	Наличие