Nimfa nestatornica

Nimfa nestatornică este ultima carte pe care Guillermo Cabrera Infante a avut răgazul să o încheie înainte să părăsească această lume, în 2005. Trei ani mai târziu, soţia sa, Miriam, s-a ocupat personal de pregătirea pentru publicare a manuscrisului, căruia mărturiseşte că nu i-a adus nicio modificare: „Înainte să moară, mi-a zis: «Romanul e gata, dar trebuie ordonat. Încearcă să o faci tu, dar nu acum, când eşti prinsă cu îngrijirea mea, ci mai încolo, când se va sfârşi totul. Dacă nu-ţi place sau nu te simţi în stare, distruge-l, pentru că nu vreau să ajungă să fie publicat de oameni care nu mă cunosc şi să iasă un dezastru. Şi nu uita: trebuie să aibă intensitatea unui bolero. Sau a unui vis scris.»“ (La Vanguardia)

Mai mult decât un bolero sau un vis aşternut pe hârtie, Nimfa nestatornică este un joc autoficţional, motivat de literatură, muzică şi cinema. „Maşina timpului“, memoria personajului-narator, transportă cititorul în Havana anilor ’50, pe ecranul căreia se proiectează o poveste de dragoste ca oricare alta. El, G., ziarist/scriitor „însurat şi cât se poate de nefericit“, o întâlneşte pe ea, Estela, o orfelină de (aproape) şaisprezece ani, aflată în căutarea unui refugiu. Romanul însă depăşeşte spectacolul amoros şi dramatismul trădării/despărţirii/ideilor criminale niciodată puse în practică, pentru a urmări modul în care individul îşi construieşte identitatea. „Realitatea sunt mereu ceilalţi“, conchide naratorul, iar arheologia identităţii, adevărată cobo-râre în infern, nu este posibilă în absenţa memoriei.

Nimfa nestatornică e o carte în care continuă să trăiască cel mai pur Cabrera Infante, împreună cu acrobaţiile sale lingvistice, stilistice şi literare. O potenţare a arhitecturii închipuite a Havanei . O carte pe al cărei fundal răsună cele mai frumoase bolerouri. Un bolero care, aşa cum ştie toată lumea, nu e nimic altceva decât o baladă cu o farfurie de fasole neagră alături.

El Mundo
Romanul conţine tot universul lui Cabrera Infante, diseminat cu un farmec aparte: muzică, poante, cuvinte care se asociază în jocuri – şi calambururi – fonetice şi o erudiţie halucinantă. Astfel, romanul se dovedete a fi un dicţionar pasionant, erotic şi constant ironic, transformat într-un manual despre cum ar trebui să se scrie în secolul XXI. O carte delirantă, însă totodată tristă, melancolică.

El Periodico
Astăzi pare extraordinar că oricine poate scrie excelent proză în mai multe limbi; rămânem muţi de uimire în faţa unui Nabokov,

a unui Beckett, a unui Cabrera Infante.

Susan Sontag
Guillermo Cabrera Infante (1929 – 2005) s-a născut în Gibara, în provincia Oriente din Cuba. După ce a renunţat la o viitoare carieră de medic, a debutat literar în 1947, devenind mai apoi cofondator al revistei Nueva Generación, opozantă a politicii lui Fulgencio Batista, iar în 1950 s-a înscris la şcoala de jurnalism din Havana. Doi ani mai târziu a fost închis pentru că a folosit anglicisme defăimătoare într-o povestire apărută în revista Bohemia, iar în 1954 a început să publice critică de film în revista Carteles, sub pseudonimul G. Caín. Căzând în dizgraţie din cauza contestării deciziei regimului de a cenzura un documentar realizat de fratele său despre viaţa de noapte din Havana, i s-a interzis să publice în Cuba şi a fost numit ataşat cultural la Bruxelles. În 1965 a renunţat la diplomaţie şi s-a întors în Europa. „M-am născut în Cuba şi sper să mor în Anglia“, scria Cabrera Infante în 1983, lucru care avea să se şi întâmple: în 2005 s-a stins din viaţă la Londra, lăsând în urmă proză scurtă, proză amplă, pe care editorii şi criticii au plasat-o adesea, în ciuda dezaprobării autorului, în categoria „romanului“ (Vista del amanecer en el tropico; Trei tigri trişti, Curtea Veche Publishing, 2010), proză memorialistică (La Habana para un Infante difunto; Cuerpos divinos, în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing), eseuri, scenarii de film (Vanishing Point, The Lost City ş.a.). Deşi mai discretă decât a altor membri ai Boomului hispanoamerican, de care a încercat să se detaşeze, cariera lui s-a bucurat de apreciere din partea lumii literare, autorul fiind distins cu Premiul Biblioteca Breve şi Premiul Miguel de Cervantes pentru întreaga activitate.