Frontieristii. Istoria recenta in mass-media

Statisticile oficiale ale Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi indică faptul că, între 1969 şi 1989, peste 100 000 de români au cerut azil politic în Occident. Cei mai mulţi au trecut fraudulos frontiera spre Iugoslavia sau Ungaria, expunându-se unor riscuri enorme: puteau fi prinşi şi aruncaţi în puşcărie pentru mulţi ani, sau puteau fi împuşcaţi pe frontieră. Transfugilor li se spunea „frontierişti“. Pentru autorităţile comuniste şi pentru grăniceri, „frontierist“ era sinonim cu „infractor“: Codul Penal al RSR incrimina, la art. 245, atât trecerea frauduloasă a frontierei, cât şi tentativa, ca „infracţiuni contra autorităţii“, pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Pentru cei care scăpau, statutul de „frontierist“ devenea o monedă de schimb pentru azil politic într-o ţară democratică. Cei care au trecut cu bine sunt azi cetăţeni ai lumii, în Europa de Vest, în SUA, în Canada sau în Australia. Sute de transfugi şi-au găsit sfârşitul pe fâşie, împuşcaţi de grăniceri şi îngropaţi în cimitirele locului.

Brînduşa Armanca

Nadia Comăneci, Nicu Covaci, Ion Monoran, Iosif Costinaş sunt doar câteva dintre personajele acestei cărţi pe cât de dramatice, pe atât de spectaculoase. Găsim în ea experienţele de supravieţuitori ai tentativei de trecere a frontierei ale unor români, azi cetăţeni străini în cea mai mare parte a lor, dar şi amintirile unor rude, prieteni, apropiaţi, relatând tragedia altor curajoşi, care nu au avut norocul să scape de gloanţele grănicerilor, de colţii câinilor-lupi sau de elicele tăioase ale bărcilor de pază a frontierei. O carte de o actualitate stringentă, întrucât evenimentele, uneori crimele, care ar fi trebuit să facă „fâşia“ şi Dunărea un loc cu o faimă la fel de sinistră ca aceea a Zidului Berlinului s-au petrecut cu nici trei decenii în urmă.

…Ceea ce distinge demersul Brînduşei Armanca de altele similare este procedeul de construcţie, subtil şi inteligent. Câţiva jurnalişti s-au interesat înaintea ei de fenomenul frontieriştilor, i-au căutat pe cei care au supravieţuit, au găsit martori şi au consemnat poveştile lor. Valorificând demersul lor de istorie orală, Brînduşa Armanca, ea însăşi nu doar jurnalistă, ci şi specialistă în problemele şi tehnicile presei, topeşte anchetele, interviurile, reportajele confraţilor într-un tot pasionant, reuşind să extragă, dacă putem spune astfel, esenţa dublu-distilată a acestui fenomen caracteristic României comuniste, echivalent în tragism cu cel înregistrat vreme de aproape 30 de ani lângă ruşinosul Zid al Berlinului.
Doina Jela
Documentările preliminare pentru un film pe care le-am făcut pe parcursul anului 1999, ca realizatori de televiziune la TVR Timişoara, au relevat faptul că Procuratura Militară din Timişoara, care acoperea zona de vest, deţinea un lot de dosare ale „frontieriştilor“ ucişi pe fâşie între anii 1983–1989, dosare care se distrugeau după opt ani, conform reglementărilor arhivelor militare din acea vreme. Ne-am dat seama că trebuia să ne grăbim, fiindcă era posibil ca şi aceste ultime dosare să dispară.

Brînduşa Armanca, jurnalistă, profesoară universitară, în prezent directoarea Institutului Cultural Român de la Budapesta, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa Liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism, ca Televiziunea regională în România (2002), Media culpa (2006), Învaţă să învingi (2006); de comunicare, cum este Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt (2002) sau de istorie literară ca Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea ei a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.