Barbatii prefera femeile cu forme

Femei de toate vârstele încearcă, de mai bine de o jumătate de secol, să se înfometeze, spunându-şi că vor fi mai frumoase şi mai seducătoare dacă vor fi slabe. Ele se simt vinovate dacă mănâncă şi se inhibă dacă un bărbat le atinge rotunjimile. Şoldurile, coapsele, obrajii, chiar şi genunchii sunt emiţători sexuali naturali, pe care specia îi posedă de la începuturile ei şi care nu depind nici de persoana în sine, nici de societatea în care ea trăieşte, ci de gene şi de instincte. Iar natura nu creează niciodată un emiţător, fără să creeze şi un receptor potrivit. Acest receptor e privirea bărbatului care descoperă o femeie. Dacă are forme, chiar şi forme pline, dacă e durdulie sau planturoasă, femeia trebuie să aibă încredere în emiţătorii ei sexuali, să înveţe să-i preţuiască. Şansele ei de a declanşa dorinţa, de a-i oferi plăcere, seducţie şi ataşament unui bărbat, de a construi o legătură, un cuplu şi, în cele din urmă, de a fi fericită sunt infinit mai mari decât ale unei „slăbănoage“ la modă în zilele noastre. Autorul îşi îndeamnă cititoarele: „Parcurgeţi această carte. Ea v-ar putea oferi suficientă forţă şi spirit critic pentru a rezista cumplitei presiuni actuale în favoarea unei talii de viespe. Puneţi-vă, poate pentru prima oară în viaţă, întrebarea: Şi dacă aş fi mai frumoasă şi mai sexy aşa cum sunt?“

Oricare ar fi specia, inclusiv cea omenească, sexul bărbătesc şi sexul femeiesc, pentru a-şi putea juca rolurile respective, trebuie să prezinte întotdeauna următoarele trei caracteristici universale:

Cele două sexe nu trebuie să semene; vor fi doi poli atât de diferiţi, pe cât este cu putinţă;

Fiecare diferenţă trebuie să fie un semn de recunoaştere, care să anunţe automat sexul emiţătorului;

Cu cât această diferenţă este mai marcată, cu atât are mai multă forţă magnetică şi atrage mai tare partenerul de sex opus.
Acest mod de funcţionare li se aplică tuturor animalelor sexuatecare trăiesc pe Pământ. Este o fatalitate biologică pură şi simplă, pentru care ar fi de-a dreptul ridicol să facem să intervină vreun liber-arbitru al animalelor în cauză. De exemplu, nimănui nu i-ar trece prin minte să se întrebe dacă leoaica îşi preferă masculul cu sau fără coamă.

Dieta Dukan, răspândită astăzi în toată lumea, se bazează pe o listă de peste 100 de alimente permise, unele bogate în proteine, şi presupune patru faze:

faza de atac — se pierd rapid 2–3 kilograme într-o săptămână, pentru a pune în mişcare metabolismul;

faza de croazieră — organismul pierde, în medie, 1 kilogram pe săptămână, în funcţie de condiţiile corporale personale;

faza de consolidare — se previne o viitoare creştere semnificativă în greutate;

faza de stabilizare — se poate consuma practic orice, dacă sunt respectate pentru tot restul vieţii câteva reguli de conduită alimentară şi promisiunea solemnă de-a o „lua pe scări“.

Doctorul Pierre Dukan este nutriţionist, specialist în comportamentul alimentar şi autorul mai multor cărţi despre alimentaţie şi excesul de greutate. Experienţa lui se întinde pe mai mult de trei decenii, perioadă în care a publicat 19 cărţi, inclusiv un Dicţionar de dietetică şi nutriţie.
Cartea sa din anul 2000, Je ne sais pas maigrir (Nu ştiu să slăbesc), tradusă în 9 limbi, a devenit un bestseller în Marea Britanie, după ce Carole Middleton şi-a convins fiica, pe Kate, să urmeze dieta Dukan înaintea căsătoriei cu Prinţul William, iar viitoarea ducesă de Cambridge a redus cu două numere talia rochiei.